Inaugurez acum o noua grupa de retete, care vor aparea sub eticheta de "Vazut-placut-incercat"!
De ce asa? Pai... mi-e cam rusine sa recunosc, dar nu stiu cum se cheama reteta. Eu am vazut-o preparata de o invitata, la o emisiune TV, a Marthei Stewart. Invitata era o mare scriitoare de carti culinare, din USA dar nu i-am retinut numele. Si oricum, numele persoanei nu prea are de-a face cu reteta noastra. D-na respectiva a gatit impreuna cu Marta aceasta reteta, dar nu a rezultat din comentariu daca este o reteta traditionala sau doar este reteta ei speciala, creatia ei in stil thai. Eu doar am inlocuit un element, in rest reteta este "a la carte". Nu prea am stiut cum s-o cataloghez dar cred ca asa este cel mai corect, desi nu pare. Astept de la persoanele care tin Dieta Rina sa ma contrazica sau sa ma corectateze, daca am gresit.
Aceste cornulete le stiu de-o viata. Stiu ca suna stereotip, dar 25-30 de ani, conventional vorbind poate insemna "o viata". Eu sunt dintre cei norocosi, pana la un punct, care a avut doua familii, una biologica si una adoptiva. Eu sunt singura la parinti, dar familiile de odinioara aveau multi copii. Cum si mama, si sora ei s-au casatorit de cate doua ori in viata, am avut la rude... Pe aceste cornulete le-am admirat la o astfel de ruda - nu-mi cereti sa precizez gradul de rudenie, ca ma incurc! Cred ca verisoara ar fi trebuit sa fiu cu Cristina, dar asta n-are nici o importanta. Ea ne delecta - deh, pe atunci nu aveam probleme cu dieta, dimpotriva! - cu aceste cornulete. Multa vreme n-a vrut sa ne dea reteta, spunand doar ca sunt simple, sunt usor de facut... O sa ziceti, ce mare scofala niste cornulete? Avand in vedere vremurile, asta era principala distractie intre colege, sa ne intrecem in "bunatati".
In sfarsit, dupa ceva timp am reusit sa inchei relatia cu furnizorul meu de TV prin cablu. Daca din punct de vedere al serviciilor sunt in sfarsit linistita ca am scapat de servicii de calitate indoielnica, am si nemultumiri referitoare la doua canale TV pe care "le-am pierdut": Paprika TV si Fishing &Hunting Channel. Eh, nu se poate fara sacrificii! Dar sa revin la "oile" noastre. Am vazut pe Paprika TV o emisiune din Cehia cu un realizator de emisiune si bucatar, care facea un fel de turneu al regiunilor cu cate o reteta din fiecare regiune. De la el m-am inspirat cu fursecurile astea. Eu am mai intervenit pe ici pe colo si am prestat pentru sarbatori aceste bunatati "ametite". O sa vedeti de ce sunt asa.
Cu aceasta reteta am trecut printr-o dilema: daca sa mentionez unde i-am mai vazut, eu reteta avand-o de vreo 2 ani de la nepoata plecata in Italia. Neavand blog, nu m-am invrednicit sa postez reteta - ce-i drept nu aveam pe atunci nici dispozitia necesara! Dar, cum altcineva a fost mai harnic, nu are rost sa ma plang ca mi-a luat-o inainte. Probabil ca si doamna respectiva - Happy.i este ID-ul ei si merita sincer laudele - a aflat reteta de la cineva; dar asta nu-i stirbeste nimic din merite pentru efort, cu siguranta. Deci, reteta am vazut-o prima data aici. Avea denumirea de acordeon din cartofi si sunt 12 pagini de comentarii, deci interesul a fost mare. Intre timp s-ar putea sa o mai fi postat si alte persoane, dar nu stiu daca s-a facut trimiterea de rigoare la original. In fine, eu am avut contributia mea, fiindca la Dieta Rina - dieta de 90 de zile nu se accepta combinatia proteine (carnea, de fapt salamul!) cu legume bogate in amidon, deci cartoful. Si, cu atat mai mult, o alta proteina in aceasta combinatie, branza. Am testat si am facut ceva de post, simplu, gustos, estetic (pe copii o sa-i amuze teribil!) si... sanatos.
Cand am postat prajitura de criza, Tunde mi-a reamintit de o alta prajitura, cu mere rase in compozitie. Prajitura aceasta are si ea ceva vechime, adica de pe vremea "raposatului", si momentele ei de celebritate. Am vazut-o prin unele locuri incercata in multe feluri. Chiar zilele trecute am facut-o, ca sa exemplific, unor persoane dragi mie, cat de usor se face, dar cum nu m-am gandit atunci sa fac si niste poze, si cum nepotul meu a dorit un dulce, am zis sa va arat versiunea cu pere. Nu sunt ele la moda? Ba da! Ei, la mine motivul a fost de ordin practic. Am avut un eveniment nu tocmai placut si din lipsa de timp am facut cu ce aveam prin casa - adica pere. Alina, Sorin, varianta cu pere este pentru voi!
Fiind un preparat taranesc, este raspandit in aproape toate regiunile tarii. In restul regiunilor poarta de obicei denumirea de "malai" sau "turta de malai". Dar, poate din subiectivism, consider ca este mai divers reprezentat in Moldova. Mai precis, in Bucovina, aceasta alivanca este fie aperitiv - cand se face din branza sarata si cu verdeturi -, fie desert - cand se face cu branza proaspata si zahar. Cum despre cea care are rol de aperitiv nu am experienta, singura reteta este una mostenita de la bunica din partea mamei - cu cas de oaie si loboda -, am zis sa va prezint reteta care este un desert. E iarna, totusi, iar verdeturile astea nu au nici un gust acum, deci mai potrivit este sa fac varianta de aperitiv, undeva la primavara.
Ma simteam cam infrigurata si banuiam ca ma "paste" o raceala. De cateva zile ma gandeam sa fac o "minestrone", adaptata la dieta, dar am tot schimbat planul. Acum insa a inceput sa ma bantuie ideea unei supe, una concentrata, calda si aromata. Si am trecut la treaba, adunand ce am prin frigider si camara. Punand totul pe masa, am constatat ca nu am ce trebuie pentru ce mi-am propus, asa ca am improvizat.
Mi-am zis: ce sa mai aman? Am promis ca voi prezenta doua versiuni la "Tigaia chinezeasca"? Da. Deci, la treaba!
Dupa ce v-am stresat cu achizitiile mele, in materie de ingrediente pentru bucataria asiatica si nu numai, era si cazul sa vin cu exemplificari. Am optat - in cazul acestei prime versiuni - pentru o varianta adecvata zilei de Carbohidrati de la Dieta Rina. E in pregatire o versiune pentru ziua de Amidonuri de la dieta. Dupa post, o sa vin cu retete si pentru ziua de Proteine. Pana atunci, in acest weekend o sa prestez reteta pe care o visez cu creveti, care pot fi acceptati la dezlegare la peste.
Pai, daca toata lumea simte criza, nu era normal sa se simta si in bucatarie?Eu cred ca da. Aveam pe vremea celui impuscat acum douazeci de ani tot felul de idei de facut mancare cu cat mai putine ingrediente si care sa se faca usor. Se colportau de la o gospodina la alta la serviciu, la coada, oriunde se adunau doua femei si terminau de barfit. Ca si bancurile, unele idei erau bune, altele nu. Aceasta prajitura, fara nume, a facut voga intr-o perioada, asa ca am incercat sa o fac si acum sa vad daca mai are gustul de pe vremuri. Am mai imbunatatit-o, dar tot prajitura de nevoie este, asa ca am botezat-o "de criza". Dar, cum mi-am amintit de ea? De curand o doamna foarte draguta a pomenit de ea pe forumul meu preferat. Karmina, cu dedicatie pentru tine!
Aceasta reteta are un mic istoric. Cand eram adolescenta unele vacante le faceam la o matusa, aici in Bucuresti. Pe vremea aceea orasul inca mai pastra ceva din frumusetea lui de odinioara. Ma scula mirosul de paine proaspata de la cuptor, de cafeaua de la cofetaria din colt, care la deschidere prajea si rasnea cafea. Era in aer un amestec de mirosuri, de curat, trotuar curatat noaptea si stropit dimineata devreme cu apa. Se auzeau glasurile precupetelelor care se grabeau cu cosuri pline de verdeturi si legume catre piata... La cofetarie se intalneau in drum spre scoala elevii familiilor de greci ce locuiau in zona. De la mama uneia din fetele care adastau acolo, o grecoaica maritata aici cu un roman, matusa mea a invatat aceasta reteta. Cand am descoperit lucruri mai laborioase, aceasta reteta comuna, o masa de mic dejun comun, a fost uitata. In fine, sa ne intoarcem la prezent. Pe la inceputul lunii, abonata fiind la www.culinar.ro, am primit un newsletter in care era si o reteta postata de o doamna si imediat mi-am adus aminte de reteta din copilarie.
Am o adevarata fobie pentru retete si mancaruri din alte parti. La inceput acesta a fost doar un mod de a visa, pentru ca, avand in familie bucatarese de prestigiu - si in cea reala si in cea adoptiva - nu aveam de ce sa ma plang de felurile de mancare pregatite. Dar eram o adolescenta rebela si nu pretuiam la justa valoare ce aveam. Cum imi placea mult sa citesc si sa visez, aceasta imaginatie a cuprins si bucataria. Dar, de-abia pe la 20 si ceva de ani m-am imprietenit cu o colega. Irinei ii datorez multe deschideri catre domenii care-mi fusesera inaccesibile pana sa desferece ea usa aceasta. M-a luat prima data la restaurantul chinezesc si n-am vrut sa o refuz, am gustat orice mi-a sugerat. Si... am fost si eu surprinsa cat de mult mi-au placut. Atat de mult incat am creat in familia pe care mi-am format-o o obisnuinta: spre deosebire de alte persoane, de trei-patru ori pe an, la anumite momente speciale ne duceam la "Nan-Jing", restaurant care exista si acum la parterul fostului hotel Minerva, pe Lascar Catargiu, la 'boulivar". Ei, dupa aceea totul e poveste.
Asa. Revin cu o noua reteta de post cu seitan (gluten). Mie imi place sa alternez retetele care au tofu cu cele cu seitan pentru ziua de Proteine (in perioada de post) de la Rina's Diet. Bine, mai am o ciorbita de bureti, dar care va trebui sa mai astepte putin la rand. Am vizitat de curand un magazin naturisto-bio din Piata Amzei. M-am simtit acolo ca la Targul de Craciun de la Viena! Dar si putin dezamagita! Lipseau cateva mirodenii si alte produse exotice, care, cred eu, n-ar fi trebuit sa fie lipsa la apel. Erau o gama larga de produse, expuse pe criteriul furnizor, ceea ce m-a incurcat putin. Faina de soia gaseai in vreo... patru locuri! Cred ca mai utila ar fi fost metoda hypermaket-urilor - raft cu acelasi produs, iar pe polite diferite fiecare furnizor. Sa stii ca faina de soia gasesti numai acolo si doar sa-ti alegi furnizorul. Dar, e si asta o schema de marketing... ma rog! Vazand cat costa faina de gluten - ca de aici a pornit furia mea! - am zis sa trec la prepararea elaborata, nu la cea comoda!
Sunt un fan al unei personalitati media din domeniul culinar, Rachel Allen. Spre deosebire de alte persoane care apar pe sticla sau scriu carti de bucate, ea se straduie sa promoveze retete usor de facut, dar delicioase. Nu altereaza gustul unor retete traditionale, ci doar le reinventeaza, renuntand la unele etape de preparare, facandu-te sa crezi ca si tu poti face oricand asa ceva, chiar daca n-ai intrat niciodata intr-o bucatarie. Dar sa trecem la aceasta reteta care provine de la ea, insa, in traditionalul ei stil deja, am reinventat-o putin. Mda, stiu ca e post, dar aveam reteta, imaginile, dar nu am apucat sa o postez inainte de a incepe postul. Eu cred ca va foloseste la capitolul - idei simple de sarbatori. Pentru ca deja trebuie sa va ganditi cam ce meniu veti face familiei, nu foarte greoi, si putin altfel, mai ales ca aprovizionarea cu ingredientele necesare suntem nevoiti sa o facem gradat in aceasta perioada.
Borek sau boerek, burek, boereg este o denumire generica pentru un produs de patiserie a carei sursa este greu de definit, cel mai simplu ar fi sa spunem pe teritoriul fostului Imperiu Otoman. Cand spui borek e ca si cand ai spune in romaneste placinta. Dar sunt o varietate larga de placinte - dulci, picante, sarate! Asa e si cu borek-ul. De la sarbi sau din tarile din fosta Iugoslavie, burek-ul a patruns in Banat. Eu am o meteahna: de la amici, cunostinte cu care empatic intru in legatura, colegi deschisi la minte si suflet culeg (ca nu m-am vindecat inca!) retete de peste tot, din cele facute in casa de gospodine din alte locuri, deci autentice. Nu pot verifica daca e populara in multe zone, dar eu o am de la o turcoaica din Galati care s-a stabilit la Istanbul. Ea asa ii face, cel mai adesea, sotului ei aceasta "placinta". Cand am vazut o reteta asemanatoare pe un post TV de profil, vizionat si in Romania, la o emisiune, parca "Turkish Cuisine", cam in aceasta modalitate de preparare, mi-am adus aminte de reteta uitata. Ii cer scuze de pe acum Yamirei, pentru ca am amanat sa fac asa ceva, dar pe atunci eram cam certata cu iaurtul. Deci, mi-am preparat niste kefir, in loc de iaurt (din cel facut din cultura vie, nu din super, hiper-market) si am trecut la treaba. Cui ii plac placintele sarate, se va indragosti de ea pentru ca e usor de facut. Totul este sa aveti curaj sa incercati si sa asteptati sa treaca postul Craciunului!
Am promis, asa ca ma tin de cuvant: vin cu o reteta de post. O sa ziceti - ce mare scofala? Este daca tii sa respecti dieta Rina. Dupa cum stiti deja, exista o zi de proteine care trebuie respectata, iar in zi de post esti cam limitat la acest capitol. Tofu este cam nelipsit, dar retetele in general cam contin prajeli, care ar trebui sa suplineasca lipsa de gust. Tofu are un defect care poate fi transformat in calitate: capata gustul ingredientelor in care este adaugat. Si sortimentele, desi acum sunt mai variate decat acum cativa ani, sunt totusi limitate. Nu se gaseste tofu moale, care poate fi o excelenta baza a unui sos consistent. De-abia astept sa va arat niste legume trase la tigaie cu adaos de tofu si condimente, o salata cu tofu afumat. O sa le vina randul si lor.
Ne pregatim sa sarbatorim un eveniment important pentru spiritualitatea noastra: nasterea Domnului. Dincolo de o discutie serioasa privind sensul postului, curatirea sufletului in vederea unei sarbatori atat de importanta pentru noi, crestinii, m-am confruntat cu multe solicitari de retete, adecvate Rina's Diet, de post. Normal ca sunt multe posibilitati, multe din ele foarte interesante. Dar dilema noastra, adeptii acestei diete, este ziua de proteine, unde suntem destul de limitati la capitolul ingrediente.Daca tofu nu mai este o ciudatenie, ciuperca de padure uscata fiind ceva comun ca ingredient, seitanul nu este inca asa de cunoscut. Eu am facut o tentativa, dar care poate fi un punct de pornire. In cascaval de post sau unele pateuri nu am incredere ca sunt integral vegetale, atata timp cat majoritatea au si cazeina, care este de provenienta animala! Cum inca n-am facut aprovizionarea, raman datoare cu retetele care vor avea ca ingredient tofu. Mai aveti rabdare cateva zile si voi prezenta cateva variante. Deocamdata, inca o salata de fasole boabe.
Acest sos inlocuieste de minune un sos picant din magazin. Ai garantia ca este facut dupa gustul tau, ca nu are conservanti si nici adaos de amidon sau E-uri, care nu se gasesc in mod natural in alimente. Eu care sunt amatoare de mancare cu gust intens picant, in limite acceptabile, am socotit ca e minunat sa ai asa ceva si sa folosesti la alte retete, ori de cate ori ai nevoie. Dar cum aici experienta din familie n-a avut nici o contributie, am apelat la mijloacele moderne de inspiratie. Si da-i, si cauta, urmareste, click-uri pe comentarii si... in final delibereaza. Deci, am ales o reteta de pe acest forum.
De foarte multa vreme imi fac curaj sa fac ceva ce-mi place. Dar... mi-era teama ca n-o sa pot face ceva nici pe departe asemanator cu realitatea. Nu ca altadata asemenea scrupule m-ar fi oprit! Dar, aceasta reteta pentru mine era similara cu "arta si precizie" si mi-a trebuit ceva curaj sa ma apuc de treaba. M-am gandit nitel - nu prea mult - ca asa se poate invata: exersand! Deci: urmeaza exercitiul meu. E modest, sunt prima care recunoaste, dar mie mi s-a parut interesant si atunci m-am gandit sa dau un imbold si altora sa incerce. Reteta are doua variante - cea cu peste afumat pentru cei care nu sunt la dieta si cea integral vegetala, care este recomandata celor la Rina's Diet.
Nu ma mai satur de salate. De asta m-am gandit sa va dau inca o reteta, de data asta cu paste. Cele mai potrivite paste sunt cele integrale. Cat priveste ingredientele, fiecare cu imaginatia lui. Eu o prefer asa, dar... variatiunile pe o tema data sunt chiar de dorit.
Stiu, stiu... toata lumea propune cate o reteta minune de placinta. Cu mere, cu dovleac... sau mai stiu eu ce fruct. Deci, rugamintea cea mai mare este: nu sariti la jugulara mea! O amica a adus de la viitorii socri o "caruta" de mere. Cum nu prea stia ce sa faca mi-a cerut o reteta usor de facut, adica fara aluaturi sofisticate, fara distuirea merelor etc. I-am promis ca voi face si voi posta o reteta pentru oameni ocupati sau fara talent la aluaturi. Deci, doar putina atentie, va rog!
Pai, ce, salata nu stie lumea sa faca? Ai luat-o rau pe aratura, mami! Deh, citind si rascitind pe forumuri de culinarit, m-a uimit multimea intrebarilor de genul: voi cum faceti salata? Doamne, doar nu-ti trebuie un masterat pentru a face o salata!
Aceasta reteta am primit-o in dar de la o doamna speciala, cu care am avut onoarea sa socializez pe un forum unde se discuta despre Rina's Diet. Oana, multumesc pentru aceasta reteta. Din mare apreciere fata de tine, m-am straduit sa fac fotografii mai explicite. Ce este? O mancare aproape obisnuita in Orient, de toata ziua, dar este foarte buna la gust si... adecvata cu principiile Rina. Asa ca... v-o impartasesc, cu dorinta de a o face cunoscuta.
Ha, am pus tartinetele astea la primul exemplu de pranz in zi de Carbohidrati, dar nu am apucat sa pun si reteta explicita. Iata, devin fata disciplinata si dau explicatii despre ce si cum. Sunt extrem de usor de facut, din aluat de foitaj, pe care-l gasiti aproape in orice magazin. Eu prefer "Bella", dar nu e obligatoriu, alegeti care va place. Mai trebuie mentionat ca ele sunt inspirate de ceva vazut pe un forum culinar, dar sunt creatia mea. Deci, daca nu va plac, pe mine ma certati! Acolo, la mijloc, este un rulou facut dintr-o fasie de aluat ramasa, pe care am presarat doar seminte de in, inainte de a face 'butoiasul'.
Cele care ma cunoasteti o sa ziceti ca am... scapat haturile. Dar nu e chiar asa. Mai acu' cateva zile am fost in Kaufland seara tarziu, pen' ca asa s-a intamplat. La reduceri am luat doua pachete de verzisoare de Bruxelles proaspete. Ma gandeam sa le pun la o supa minestrone, dar nu a fost sa fie, in frigider facandu-si veacul o ciorbita de burta. Asa ca o punga am congelat sa nu se strice si cealalta am folosit-o. Am curatat fiecare capatana micuta de frunzele de deasupra le-am spalat, le-am mai taiat in jumatate pe cele mai mari si... in jurul lor si al unui dovleac minunat am construit o tocana. Haideti sa va arat ce si cum.
Nu sunt adepta concursurilor. De ce? In putinele tentative avute, mi s-a inradacinat ideea ca norocul vine la mine cu picatura. Recunosc, e piticul meu de pe creier, dar ce sa fac, fiecare are piticul lui. Sau mai multi. Aceasta este o exceptie. Am considerat ca trebuie sa lupt si eu cu criza. Ce eu sunt mai prejos decat politicenii?
In aceste zile mi-am amintit care erau punctele culinare forte ale unei persoane foarte speciale pentru mine, tante Vica. Avea multe calitati, dar la bucatarit era... modesta. Dar facea niste "checuri" fantastice si tarte cu crema de vanilie de statea pisica in mustati! Chiar, de ce s-o folosi comparatia asta? De "checuri" vom vorbi cu alta ocazie, acum o sa ne ocupam de tarte. O sa ziceti: ce mare scofala? E plin internetul de retete de tarte! Da, dar ea le facea intotdeauna in forme de briose, le umplea cu crema delicioasa de vanilie, iar deasupra nuci fierte in sirop caramel. Si din acesta punea din abundenta! Nu prea isi facea griji privind caloriile, iar eu pe vremea aceea nici nu auzisem de dieta si eram slaba ca un tzar (peste de talie mica subtirel si lung- sabioara)! Tata, - Dumnezeu sa-l ierte! -, zicea tot timpul: ia si mananca, ai gatul ca ata! Ce legatura era nu stiu nici pana acum. Si cum nu am facut nici un juramant ca blogul va avea numai retete pentru dieta, si cum dulce putem consuma MODERAT in ziua de Carbohidrati, sa trecem si la tarte!
Exista fel de fel de creme de vanilie. Totul cred ca depinde de pentru ce e folosita aceasta crema de vanilie. Deci, daca este toping, crema la ceasca pentru a fi consumata ca atare, pentru umpluturi cand ea se transforma de fapt in crema de patiserie, sau ca baza a altor creme. De crema de vanilie toping sau de cea la ceasca ma voi ocupa cu alta ocazie. Insa crema de vanilie - patiserie este favorita pentru ca umplu cu ea choux-uri a la creme, eclere, rulouri. Prin adaugarea de frisca bine batuta cu zahar pudra se transforma in delicioasa Chantilly. Prin adaugarea de unt frecat spumos cu zahar pudra si cateva picaturi de zeama de lamaie se transforma intr-o crema pentru blaturi de prajituri sau cremsnit.
Stiu, o sa spuneti: N-are alta treaba? Ba, da. Puteti fi siguri de asta! Dar stiti cate persoane nu stiu cum sa procedeze, sa improvizeze ceva deosebit din ce au prin frigider? Eu vin cu cate o idee, ca sa dau o mana de ajutor. Aceasta e simpla, dar este gustoasa si are nota 10+ de la toti cei care au consumat. Eu fiind la dieta mai consum pui la rotisor, fara piele bineinteles, cu salata de care am chef. Dar, nu ma omor dupa pieptul de pui la rotisor. Asa ca va spun ce sa faceti cu el dupa ce s-a racit.
Am pomenit de acest sos, l-am si explicat acolo, dar m-am gandit ca e mai simplu sa vin cu precizari la modul cum il mai fac eu. Si apoi, daca e ca reteta separata, e mai usor de gasit. Dar, inainte, trebuie sa multumesc unei persoane speciale, de la care am invatat multe si o sa va mai arat cum am folosit ce am invatat, in alte ocazii, d-na Cristina K.. Nu e singura romanca stabilita in Japonia si care are un blog cu experiente culinare, dar este o persoana deosebita si ii multumesc pentru ca, fara sa ma cunoasca, mi-a cizelat gusturile, fiind extrem de explicita si artistica in prezentare. Si, nu numai dansei, ci si d-lui Radu Popovici, pe care il admir foarte mult.
