luni, 28 februarie 2011

Din nou la dieta - ziua 15

Niciun comentariu:
Azi a fost zi de carbohidrati la dieta. E ziua cu prajitura... Mai ales atunci cand tin dieta, respectand zilele, deci cand nu sunt la mentinere si pot alege ce pranz sau cina vreau, mi se pare ca nu-mi mai este asa de pofta de dulce... Ce ciudata este firea omului! deci, sa va spun cum a decurs.



Pizza sau cum se poate respecta o dieta si sa mananci ce-ti place!

Niciun comentariu:
Cand eram la inceput cu dieta aceasta si nu aparuse inca lucrarea cu partea cu mentinerea, proaspetele adepte ale acestui mod de alimentatie ne-am intrebat cum va fi sa renuntam la micile placeri pe care le aveam fiecare. Cel mai greu a fost sa renuntam la unele combinatii, dar am perseverat si am reusit. Da, se poate pizza si fara branzeturi pe ea. Stiu ca parca nu e pizza, daca nu este asa,  dar nu este adevarat, iar aceasta reteta vine sa va arate tocmai asta. Trebuie sa recunosc, mie mi-a fost ceva mai usor oricum, pentru ca nu-mi place pizza cu carne, indiferent de forma ei. Oricum imi placea pizza vegetariana, deci a trebuit doar sa fac efortul sa renunt la mozzarela. Deh, trebuie sa si renunti la cate ceva! Dar se poate si o sa va dovedesc.
Aceasta reteta este pentru ziua de Carbohidrati de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.

Din nou la dieta - ziua 14

Niciun comentariu:
Duminica, stare de lene si de relaxare. Asta in mod normal, dar, dupa cum stiti deja a fost una de nervozitate. Sunt mandra de mine ca nu am calcat stramb si mi-am respectat dieta. Asa ca am dat un search si am cautat cateceva, dar nervoasa fiind nu m-am putut concentra. Nehotarata, m-am lasat la voia intamplarii si am facut o salata.

Salata de linte cu fenicul

2 comentarii:
Aceasta salata a fost rezultatul unei inspiratii de moment. Este foarte buna, mai ales la ziua mea de Amidonuri de la dieta, se face relativ repede si este perfect echilibrata la texturi. Avand in vedere ce caruta de nervi mi-a facut incarcarea pozelor in posturile aflate in draft, este mai buna decat ma asteptam. Am descoperit o posibila incompatibilitate dintre mozilla firefox (versiunea mea cu setarile ei) si codurile html de la blogspot. De-abia maine o sa stiu care sunt setarile vinovate, sau nu, dar s-a remediat problema incarcarii pozelor. Si asta dupa ce mi-am facut si cont pe flickr si tot nu incarca blogspot pozele!!! Ce-a fost a trecut, cel putin momentan, deci revin cu reteta de salata de linte pentru ziua de Amidonuri de la dieta.
Aceasta reteta este pentru ziua de Amidonuri de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.

UN CONCURS INTERESANT!

7 comentarii:
Un blog interesant, Retete de mancaruri, pe care il urmaresc de putina vreme, are ideea unui concurs interesant. De ce este interesant? Pai blogul in sine, dar si miza concursului: ulei de floarea soarelui presat la rece.

duminică, 27 februarie 2011

Din nou la dieta - zilele 12 si 13

6 comentarii:
De ce asa? Pai, ziua 12 a fost de Vitamine. Cum am fost pe drumuri, am avut cu mine cate ceva de rontait si abia seara am facut o salata usoara cu morcov si fenicul, ceva migdale, sare si lamaie. N-am facut nici o poza, pentru ca ar fi trebuit sa blitzuiesc la greu si n-ar fi iesit nimic decent. Asa ca o sa va arat cu alta ocazie cam cum arata. Din cauze obiective (a se citi blogspot!!!!) nu am putut posta la timp, dar ieri a fost zi de Proteine si sa va arat ce a fost in meniu.

Frittata cu arome indiene

7 comentarii:
Nu vreau sa lamuresc eu dilema frittatei, doar o sa va spun parerea mea: nu este o omleta, nici o budinca, ci un preparat interesant. Foarte potrivit pentru un mic dejun consistent, dar si pentru un pranz sau cina, versatil, lasand libertate mare de combinare a legumelor si culorilor. Am mai facut pana acum, dar un pic altfel. Cautand dupa o reteta sa ma multumeasca la dieta, am gasit cateva idei care merita testate. Azi am optat pentru aceasta varianta si sper sa va placa.
Aceasta reteta este pentru ziua de Proteine de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.

joi, 24 februarie 2011

Din nou la dieta - ziua 11

5 comentarii:
 
A sosit ziua 11 la dieta, zi de carbohidrati. Cum aveam deja programat, am facut ceva "imbatator" la pranz, dar si cu putine vitamine. Iar pentru diseara am facut a doua serie din biscuitii economici preparati dupa reteta Laurei Adamache



miercuri, 23 februarie 2011

Din nou la dieta - ziua 10

2 comentarii:
Ooops! Am uitat sa spun cat am pierdut la cantar dupa 8 zile de dieta... Dupa punctele de suspans: 1,2 kg. Da, dar din gramele astea, o parte este apa care se elimina prima din tesuturi. Dar e bine, avand in vedere ca nu pornesc de la o alimentatie dezordonata complet. Trebuie sa fiu optimista, pentru ca mare parte din efectul pozitiv este increderea in ceea ce faci.
Dar sa va spun ce a fost in meniul acestei zile, a 10-a.

Hummus cu fasole rosie aromata

7 comentarii:
Aceasta reteta mi-a fost inspirata de o propunere culinara facuta pe un blog care mie imi place foarte mult, Le blog piquant. Chef Chilly a facut aceasta propunere aromata dupa o reteta a unei personalitati care imi place si mie foarte mult, chiar daca nu am (inca!) nici o carte de-a sa Yotam Ottolenghi. Deci, in reteta am intervenit si eu putin ajustand cate putin, nealterand cred nimic din original. A fost o surpriza foarte placuta! Si ca sa nu avem vorbe, nu va scuzati cu lipsa de timp pentru asa ceva, parce que... puteti apela la conserve in caz de extrema urgenta. Eu nu fac asta, pentru ca daca ai o oala sub presiune totul este o joaca. Seara pun boabele la inmuiat in apa calda si a doua zi in 30 de minute totul este gata. Deci, way conserve? Sa trecem la treaba si sa lasam controversele si scuzele, pentru ca este ceva extrem de bun.
Aceasta reteta este pentru ziua de Amidonuri de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.

marți, 22 februarie 2011

Din nou la dieta - ziua 9

3 comentarii:


Deci, a sosit o alta zi de proteine la dieta. Azi am avut un meniu mai aromat si deosebit, un preparat cu aere tailandeze, a carui reteta este deja postata.



 

Vita cu legume si arome thai

Un comentariu:
Aceasta reteta mi-a fost in mare parte inspirata de aici. Am cautat sa fac ceva cu vita si retetele pe care le-am gasit nu ma atrageau din doua motive: fie erau combinatii nepotrivite, fie nu aveam ingredientele necesare. Cel putin nu le aveam pe cele care n-ar fi alterat originalitatea. Si la aceasta am avut ceva contributii, dar care mie mi se pare ca au contribuit in bine la reusita. 
O precizare importanta: din experienta mea, noi nu crestem vitele potrivite pentru preparare rapida, in stil asiatic. Cu exceptia muschiului, restul cu greu se preteaza la asa ceva, iar acesta este exagerat de scump. Dupa parerea mea! Discutia este mult mai lunga si argumentele pot fi multe, dar nu-si au restul aici. 
Dar exista alta discutie care merita mentionata: cea privind lipsa de timp pentru a gati asa ceva. Eu pun carnea la marinat seara si a doua zi imi ia 10 minute sa prepar totul. Deci, unde este consumul exagerat de timp pentru a prepara asa ceva? Si nu-ti trebuie un doctorat in gastronomie ca sa faci asa ceva! De cand cu internetul aceasta scuza cu lipsa de timp mi se pare mai degraba o lipsa de respect pentru propria persoana,. Ironia este ca de lipsa de timp se plang oamenii de cariera, educati, care au acces la internet, nu tanti Floarea de la coarnele plugului!!! Dansa nu se va plange niciodata ca nu are timp sa-si hraneasca familia cu o mancare, al carei secret il detine de la stramosi de cele mai multe ori, sau se mai inspira de la vecine si prietene, pe care copiii le tin minte pana devin adulti cel putin daca nu toata viata.
Aceasta reteta este pentru ziua de Proteine de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.

luni, 21 februarie 2011

Premii si lepse intr-un singur post

6 comentarii:
Acest articol are doua parti, deci voi fi cat mai explicita.
I - o leapsa cu o singura intrebare, meditativa, de la Ana. De ce imi place blogul ei, de ce o plac pe Ana si de ce vreau sa raspund la aceasta intrebare? Din respect. Respect echilibrul, asa ca nu mai e nimic de spus, trebuie sa treceti singuri pe la blogul ei sa va convingeti singuri.
II - premiul/leapsa primit de la autoarele a doua bloguri pe care le-am "cunoscut" de curand. Este o reala placere sa intalnesti spatii noi si care-ti fac placere, descoperind puncte si gusturi comune cu autorii, adica - Mi Tinita si Explore Cuisine.

Din nou la dieta - zilele 7 si 8

Niciun comentariu:
Da, sunt impreuna aceste zile intr-un singur post. De ce? Pai, in ziua 7, adica ieri, am fost invitata la niste prieteni. Si, da, nu am poze... Curios, cu ajutorul lor nu am dat dieta de gard, dar am fost nevoita sa fac la masa de pranz (Carbohidrati) o reteta tot cu paste, pentru ca era mai la indemana prepararea ei, desi imi programasem o tocanita de ciuperci cu mamaliga vitaminizata. Despre ea, data viitoare cand sunt la Carbohidrati! Seara insa am papat o prajitura cu muuuuulta ciocolata, care trebuie sa fie incalzita ca sa curga ciocolata din ea. O nebunie, asemanatoare chocolate lava, facuta de Adi Hadean.
Dar azi, ziua 8, adica Vitamine, am timp sa va arat meniul programat.

sâmbătă, 19 februarie 2011

Din nou la dieta - ziua 6

5 comentarii:
 

Din nou la Amidonuri, si in criza de timp! Pai, ce e mai la indemana si te scapa de griji? Risotto. De data asta unul cat mai simplu, cu ciuperci.



Din nou la dieta - ziua 5

Un comentariu:
Si a venit ziua a cincea, adica punct si de la capat - Proteine. Cum am fost foarte ocupata, dovada ca acum public meniul de azi, am facut la pranz o salata. O sa ziceti: ce atata salata! Pai, mie imi place. Iar voua daca nu va place, aveti variante multiple. Asa ca sa va arat ce-am papat.

joi, 17 februarie 2011

Din nou la dieta - ziua 4

9 comentarii:
Ziua 4 e poate cea care naste cele mai multe controverse si cei mai multi care adopta aceasta dieta se impiedica de ea. De ce? In aceasta zi se pot consuma legume si fructe crude, cu adaos doar de condimente care nu contin altceva decat vegetale in stare uscata sau cruda. As intelege o persoana care are o sensibilitate si nu suporta atatea cruditati, dar in rest... e vorba de obisnuinte.

Salata de cruditati pentru dieta

4 comentarii:
O sa ziceti ca o salata de cruditati este dietetica in sine si ca nu e nevoie de precizarea din titlu. Ei bine, nu e chiar asa! Cand am cautat cateodata ceva am dat usor peste retete de cruditati in care se adauga maioneza de exemplu. Din start, acea salata este doar o salata si atat. De cruditati este impropriu spus. Si cum la dieta Rina exista o zi intreaga alocata exclusiv fructelor si legumelor crude sau foarte putin tratate termic, m-am gandit sa dau si altora idei. Este doar o propunere, dar daca o sa incercati - fie ca sunteti sau nu la dieta - o sa va placa!
Aceasta reteta este pentru ziua de Vitamine de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.

miercuri, 16 februarie 2011

2 in 1 - Leapsa si concurs in acelasi timp

2 comentarii:
Hei, ceva nou! Nou si placut. Nou, pentru ca o leapsa care-ti aduce participarea la un concurs e ceva nou pentru mine. Placut pentru ca e vorba de produse de ingrijire handmade de la KaBea si pentru ca vine prin intermediul Ghiocelei. De ce este asa, nici macar nu trebuie sa va mai explic. Pot doar sa sugerez si sa va recomand vizitarea celor doua bloguri amestecate in concursul asta, Beatrice oferind premiile, iar Ghiocela avand si un spatiu virtual plin de idei, subiecte si retete interesante.

Din nou la dieta - ziua 3

4 comentarii:



Deci, azi zi de Carbohidrati. Am ezitat, am vrut sa fac altceva, m-am razgandit, dar in luarea deciziei si in razgandeli a jucat un mare rol timpul!


 

luni, 14 februarie 2011

Pastrama de pui - un test reusit

13 comentarii:
Pai, cum vine asta? Am vazut pe blogul Danei aceasta incercare. A pornit de la o discutie mai veche, cu prepararea unor bunatati, in alte conditii decat cele traditionale, dar pastrand calitatile. Stiti ca am mai testat - piept de pui si salau afumat, nu? Ei bine, avand incredere absoluta in Dana, am trecut la atac. Deci, sa n-avem vorbe, n-am nici un merit! A, poate unul mititel: curaj. Am avut si conjuctura propice: pieptul de pui pregatit pentru inca o tura de afumare. Asa ca s-a produs o deturnare de proiect si, din categoria "Vazut-placut-incercat", va prezint aceasta pastrama de pui crud-uscata. 
Aceasta reteta este pentru ziua de proteine de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.

Din nou la dieta - Ziua 1

10 comentarii:
 


Mda, incerc sa tin din nou un jurnal al dietei. Sa vedem cat ma tine de data aceasta! Nu dieta ci cronologia postarilor de meniuri. Pai, sa vedem: 

vineri, 11 februarie 2011

Flan cu mango si sos de ciocolata picant

12 comentarii:
Provocarea "Dulce Romanie" continua! In luna aceasta, februarie, gazda este Miha Simiuc. Ea este autoarea unor retete speciale si dulciuri de exceptie, cu o prezentare de inalta calitate si a propus ca ingredient ciocolata. Stiu ca ar fi trebuit sa fie o reteta care sa cinsteasca traditia romaneasca privind acest ingredient. Dar cum ciocolata este un ingredient adoptat de gastronomia romaneasca si cum ea este un organism viu care interelationeaza cu celelalte gastronomii, va propun o reteta cu iz special, de influenta europeana si nu numai. Suntem in era globalizarii, deci putem propune ceva mai exotic, mai ales intr-o luna a iubirii si a marturisirii acestei iubiri fata de perechea noastra. Sper sa va incite combinatia neobisnuita!
Aceasta reteta este pentru ziua de Carbohidrati de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.

joi, 10 februarie 2011

Curcan pe varza

8 comentarii:
Curcanul este o carne pe care am adoptat-o destul de tarziu. Nu spun ca nu ne placea, dar o consumam destul de rar. De cativa ani am inceput sa-i facem loc mai des in alimentatia noastra. Si n-are legatura cu moda sau cu popularizarea creata de sarbatori importate. Nu, i-am descoperit gustul si calitatile in timp, asa ca din ce in ce mai des incerc sa o introduc in diferite preparate, inlocuind carnuri mai putin dietetice. Eu am crescut cu gustul unei mancari de carne de porc pe varza, pentru ca mama o prepara intr-un fel al ei si avea un gust special. Cu timpul am descoperit ca si carnea de pasare are un gust foarte bun insotita de varza - si nu ma refer doar la carnea de rata. Atunci, sa nu mai pierdem timpul si sa va arat cum o fac eu uneori, cand vreau sa ma rasfat.
Aceasta reteta este pentru ziua de Proteine de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.

duminică, 6 februarie 2011

Cartofi cu varza la cuptor

14 comentarii:
Cum am redescoperit roata de cand ma "dau" pe internet nu va spui acu'! Alta data, cand n-oi avea subiecte sau imagini din cuhnia mea. Pana atunci: nici nu va imaginati cat de multi oameni deosebiti am descoperit in spatele unor nick-name-uri! Factorul declansator a fost dieta si forumurile de sprijin, apoi din ce in ce mai multe spatii virtuale, apoi blogurile. Cu unele persoane speciale m-am si vazut in realitate, face-to-face, iar cu altii a ramas deocamdata un vis si o dorinta imensa. Dar, oamenii care impartasesc macar aceeasi dorinta de cunoastere si de curiozitate, de bun simt vizavi de parerea altuia, pana la urma gasesc multe cai de comunicare. Ca sa revenim la oile noastre, va prezint acum o reteta simpla, inspirata de o persoana care-mi place din toate punctele de vedere - fie ca vorbeste de obiceiuri din Austria, de o strada din Bucuresti sau de un preparat culinar, Zazuza. Imi place reteta ei foarte mult, dar neavand un ingredient important, dovleacul, am improvizat putin. Este o mancare de post excelenta. 
Aceasta reteta este pentru ziua de Amidonuri de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.

vineri, 4 februarie 2011

Prajitura fina cu dovleac

11 comentarii:
Aceasta prajitura este o varianta cu dovleac a "checului" din albusuri. Mama avea intotdeauna albusuri de la cozonac sau de la alte foi in frigider, in borcan inchis, a doua zi. Asa ca eu treceam imediat la experiente si variante de chec cu albus: cu unt sau cu ulei, cu  mere sau cu alte fructe, cu nuci sau rahat? Va dati seama ce dileme existentiale aveam? Fugeam la matusa mea draga, pret de 5 minute si ea, ca sa scape de mine pentru ca eu picam intotdeauna ca pacostea(ca broasca pe gratar era vorba ei!) cand avea treburi, imi raspundea: incearca asa! Eu experimentam. Tata era cobaiul uneori: l-am silit intr-o primavara sa guste mancare de stevie cu urzici - desi el spunea mereu ca nu e rata sa manance toate tocaturile alea verzi! Norocul meu era ca la dulce nu dadea inapoi niciodata! Asta cu dovleac am imbunanatit-o in arome mai noi, dar atunci o faceam doar cu vanilie. Baton, cu toata saracia care incepuse sa-si arate coltii!
Aceasta reteta este pentru ziua de Carbohidrati de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.

marți, 1 februarie 2011

Salata de pui, avocado si endivia

6 comentarii:
Am facut niste "sapaturi" pe site-uri si bloguri din toata lumea. Am vrut sa ma destind si eu si... imi propusesem acest lucru de multa vreme. Reteta aceasta de salata este cate un pic de peste tot si ceva mai mult de la mine. Este diferita de ultimele salate, pentru ca este una de sine statatoare, adica poate constitui o masa de pranz ea singura. Este consistenta, mai putin aromata, diversa ca texturi si bogata in vitamine dar si proteine. Mie mi-a placut foarte mult, dar eu sunt un fan inrait al salatelor. Mai ramane sa va conving sa incercati. Dar asta depinde doar de voi, cei care cititi!
Aceasta reteta este pentru ziua de Proteine de la Dieta Rina(mentinere) - Dieta de 90 de zile.

Trafic

Blogroll

Related Posts with Thumbnails