marți, 6 august 2013

Un curry vegetarian adaptat

Deja stiti ca imi plac aromele indiene si ca mai adaptez retete din aceasta gastronomie la gustul meu. Inca sunt in faza de  a-mi descoperi placeri culinare din aceasta zona bogata in arome si extrem de diversa. Cum haladuiesc pe multe bloguri, in toamna trecuta sau spre iarna am descoperit aceasta reteta. Nu va mai spun ca-mi place blogul foarte mult si ca am mai testat retete de acolo. De curand am luat de la Lidl, cu totul intamplator pentru ca mie imi plac boabele uscate de naut, un borcan (imi placea borcanul de fapt!) cu boabe de naut fierte. Boabe mari, curate, fara E-uri, ceea ce e de mirare, deci a meritat. Ba chiar am regretat ca nu am mai luat... Dar sa va arat cum am preparat acest curry acum, desi m-am jucat de cateva ori cu cantitatile si mi-a placut de fiecare data. N-are cum sa nu-ti placa, chiar si cei mai pretentiosi au fost multumiti pentru ca nu este exagerat de aromata sau de picanta.
Aceasta reteta este pentru ziua de Amidonuri de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.
Va trebuie pentru o portie:
1 ceapa mica rosie
4 catei de usturoi
1 lingura ulei
2 ardei iuti rosii (depinde cat de iuti sunt si cat de picant va place!)
sare, piper negru proaspat macinat
1 lingurita garam masala 
sau chana masala(un amestec de condimente pentru preparate cu naut sau mazare)
150 g ciuperci (brune pun eu ca iese mai gustos preparatul)
200 g naut fiert
1 lingurita sos de soya dark
200 ml lapte de cocos pentru mancare, neindulcit
2 linguri patrunjel verde tocat

Deci... ceapa se toaca marunt, usturoiul se zdrobeste, ardeii iuti se curata de seminte daca sunt foarte iuti (cum am eu, din aia mici), se toaca si ei marunt si se adauga in tigaia cu ulei. Se condimenteaza cu sare, piper si lingurita de garam masala sau chana masala.

Se pune capac si se inabusa la foc mic timp de 1 minut, apoi se adauga ciupercile sterse ( dar nu spalate!) si tocate in sferturi sau in 6 felii cel mult. Se amesteca si se inabusa acoperit inca 1 minut.


Se adauga nautul fiert si scurs bine, sosul de soya, laptele de cocos si jumatate din patrunjelul verde tocat.

Acesta este laptele de cocos folosit si  sosul de soya dark de care va vorbeam


Se lasa sa fiarba inabusit, acoperit, la foc mic vreo 5 minute, apoi se descopera ca sa scada sosul si se lasa sa fiarba inca 5 minute. O sa fiti nerabdatori sa gustati pentru ca aromele va vor trimite cu gandul in Orient instant. Se serveste cu restul de patrunjel verde tocat presarat pe deasupra.

Culoarea e diferita in functie de sosul de soya folosit. Eu am unul dark cu ciuperci, de la mama lui (China), vascos si aromat, care da o culoarea intensa aramie.

Este un preparat de post, aromat si foarte gustos, satios care ar trebui sa va trezeasca curiozitatea!

Un comentariu:

Multumesc pentru vizita! Comentariul dvs. ma va ajuta sa devin mai competitiva, asa ca orice parere este binevenita.

Trafic

Blogroll

Related Posts with Thumbnails