Ehei, aceasta reteta este inspirata din suplimentul "Jurnalul de bucatarie" al cotidianului "Jurnalul National". A fost o pura intamplare ca m-am uitat prin acest supliment si m-a tentat sa incerc aceasta combinatie! Normal, am adaptat-o putin, am intervenit pe ici pe colo si o aduc ca si propunere in cadrul provocarii "Dulce Romanie", un proiect extrem de interesant, demarat de Mihaela. Dupa cum deja stiti din strigarea facuta, luna aceasta gazda este Alinutza, un OM cu suflet mare si cu un blog foarte interesant. Daca in octombrie tema propusa de Mihaela a fost dovleacul, in noiembrie gazda, Furnicuta, a propus nuci si usturoi. In decembrie gazda a fost Alison, iar propunerea ei a fost peste si fructe de mare. Aceasta idee m-a cucerit de la inceput si am participat la toate editiile, asa ca nu puteam lipsi nici de la aceasta, in care vedetele sunt ciupercile si voinicica (rucola). Nu stiu ce va fi luna urmatoare, dar pana atunci, hai sa ne aducem contributia cu aceasta propunere mai neobisnuita. S-ar putea ca unii sa strambe din nas, nu-i nimic pentru ca nu-i vad, dar daca vor avea curaj sa incerce, vor fi surprinsi. Atata zic! Ce atata vorbarie, iata reteta!
Aceasta reteta este pentru ziua de Carbohidrati de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.
6 ciuperci champignon
pentru umplutura:
400-500 g dovleac
1 ceapa rosie
100 ml vin alb sec
sare, piper proaspat macinat
2 linguri ulei de masline
3 catei de usturoi
1/2 lingurita de ghimbir pudra
1/4 lingurita de nucsoara rasa
un praf de cuisoare macinate (foarte putin, doar cat apucati intre degete)
pentru salata:
50 g rucola
1/4 ardei gras galben
1/4 rosie
1 lingurita zeama de lamaie
Intai, dupa ce curatam de coaja si miez, taiem felii cam de 1 cm de dovleac. Il punem pe hartie de copt, il condimentam cu sare si piper, punem 2 catei de usturoi tocati marunt peste felii si stropim cu uleiul de masline.
Dam la cuptor, incins in prealabil, la foc mediu pentru 20-25 de minute, intorcand feliile dupa 10 minute.
Cat se face dovleacul, tocam ceapa si catelul de usturoi marunt si le inabusim intr-o lingura de ulei, la foc mediu pana se inmoaie putin.
Se adauga vinul, tot odata, se condimenteaza cu sare si piper si se lasa la foc mic pana se evapora lichidul.
Dovleacul copt, putin racorit, il zdrobim cu o furculita si adaugam in pulpa maruntita pudra de nucsoara, ghimbir si cuisoare, apoi ceapa.
Amestecam bine si cu aceasta compozitie o sa umplem ciupercile. Care ciuperci le curatam cu prosop de hartie, rupem volanasul de pe margine si piciorul. Scobim putin, cu o lingurita, inlaturand o parte din lamele, facand loc umpluturii. Se pun in tava in care am copt dovleacul pentru ca are deja urme de ulei pe hartie si le dam la cuptor pentru 15 minute.
Se scot ciupercile coapte si facem salata. Peste rucola, spalata in apa rece, punem ardeiul si rosia tocate marunt, sare, si stropim cu zeama de lamaie doar in momentul servirii. Se etaleaza pe o farfurie cate 3 ciupercute la portie si salata asezonata cu lamaie.
Au o aroma speciala ciupercile acestea umplute si... desi pare migalos, nu este deloc greu de facut.
Sper sa va conving cu inca o imagine!
Si sectiune, asa ca sa fie cat mai tentant. Nu va lasati intimidati de ingrediente si incercati!
Sper sa va placa ce v-am oferit la aceasta editie a provocarii "Dulce Romanie"!
Interesanta umplutura cu dovleac pentru ciuperci.Surprinzatoare, admit.Imi place.
RăspundețiȘtergereArata demential si numai tu puteai avea atata rabdare.
RăspundețiȘtergereEu ori mancam ciupercile goale,ori mancam dovleacul copt .:)
Lilly, asta m-a atras si pe mine - ineditul! De obicei "fituica" in cauza are niste retete aproape comune, in haine mai mult sau mai putin inedite si intr-o prezentare grafica oribila. Este delicioasa combinatia.
RăspundețiȘtergereLia, nu e cine stie ce migala, dar si eu am papat cateva felii de dovleac din ala copt, ca mirosea grozav. Am mai facut si tare mi-a placut, asa ca am pus, din start, mai multe.
suplimentul ala a fost sursa pentru niste retete minunate - in special cu dovleac!, pe care inca le punem in practica!
RăspundețiȘtergereZazuza, suplimentul ala arata oribil din punct de vedere al imaginilor edificatoare. Nu ti-ar face pofta nici cu imaginatie extrema! Dar, din cand in cand mai "scapa" cate ceva interesant din punct de vedere culinar. La dovleac am mai arestat doua retete, pe care vreau sa le testez. Doar ca dovleacul copt non-dulce, aromat in diverse moduri, nu este de la ei, ci din emisiunile si blogurile de peste ocean direct, fara via "Jurnalul National". O saptamana grozava sa ai!
RăspundețiȘtergereeu nu mai stiu suplimentul acum, cel de care vorbeam eu e de acum ceva ani, pe atunci era foarte frumos si interesant! :(
RăspundețiȘtergereFoarte interesanta reteta iar gustul ciupercilor cred ca este pe masura.Felicitari pentru prezentare.
RăspundețiȘtergereelena draga,iar te-ai intrecut pe tine insati ! o combinatie destul de stranie la prima vedere,dar incitanta in acelasi timp.Bravooooo!!!!! cu o picatura de lamaie ,dupa gustul meu.
RăspundețiȘtergereZazuza, am incercat sa ilustrez suplimentul respectiv, ca sa vezi cum arata acum, dar aparatul foto a refuzat. Hi, hi, hi. N-am avut lumina adecvata, ca sa se "vada" bine calitatea oribila a hartiei si imaginilor.
RăspundețiȘtergereGhiocela, multumesc frumos de apreciere. Este o desfatare gustul ciupercilor, daca nu se exagereaza la condimentare, mai ales in ce priveste cuisoarele. Ca in toate, moderatia ar trebui sa guverneze! Un an cu multe reusite!
Pansy, draga mea, comentariul tau l-am "moderat" dupa ce am plasat comentul anterior. Nu stiu prin ce situatie demna de dosarele "chix" a aparut pe blog inainte! M-am uitat de doua ori la reteta si m-a tentat combinatia asta tocmai din cauza ciudateniei. Bafta a fost ca aveam dovleac, altfel nu cumparam special pentru asa ceva. Dar, in compensatie, am halit 2 felii coapte, din alea cu usturoi si ulei de masline pana sa ajunga in umplutura ciupercilor...
RăspundețiȘtergereBună Elena!
RăspundețiȘtergereDe pe "vremea murăturilor" nu am trecut pe la tine.:)
Dar azi m-am gândit la bucătăria ta şi ţi-am nominalizat blogul la un premiu!
Poţi să vezi asta pe blogul meu şi să participi şi tu cu nominalizările personale.
Te pup şi fug de aici ...mă îngraş numai văzând bunătăţile!:)
ciuperci si dovleac, interesanta combinatia si destul de tentanta. maine aveam in plan sa fac o supa de dovleac si cum mai am cateva ciupercute in frigider o sa vad ce-o iesi.
RăspundețiȘtergereMultumesc de idee doamna Elena
o saptamana cat mai frumoasa
GreenGirl, multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru ca ai curaj sa incerci combinatia, care chiar este neobisnuita. Daca nu exagerezi cu acele cuisoare este foarte special gustul acestor ciupercute umplute.
RăspundețiȘtergere