Duminica. Am vrut sa fac altceva, dar implica efort si cum ma doare in cot (la propriu) am ezitat sa fac ceva care implica forta. Mi-au ramas niste cornulete ale lui Meryem pe retina, dar ma fac eu bine si am apuc de "macelarit" aluatul acela faramicios. Asa ca am fost lenesa si am pus Bosh-ul la treaba sa framante aluatul, l-am mai dres eu de doua-trei ori doar cat sa-i dau forma si chiar si restul manevrelor le-am facut cu mana ca sa ma menajez. Nu speram sa iasa asa de buna. Poate unde nu am musafiri, nu am avut un interes deosebit sa impresionez pe cineva, poate de aceea a rezultatul a fost perfect. Aluatul este putin adaptat de aici, iar prezentarea ca aici.
Aceasta reteta este pentru oricare din primele trei zile de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.
3 si 1/2 cup faina alba de paine (adica 650 sau 550 nu 000)
25 g drojdie proaspata
25 g zahar
1 lingurita sare
1 cup lapte caldut
1/4 cup apa minerala
1/4 cup ulei
3 linguri catei de usturoi feliati si tocati
3 linguri ulei de masline
2 lingurite cu varf smoked paprika (boia afumata)
1 lingurita paprika iute
1 lingurita cu varf amidon din porumb
Faina am masurat-o astfel, fiecare cup rasa cu muchia cutitului. Am lasat 3 linguri separat pentru modelarea aluatului si asezarea lui in bolul de crescut.
Am adaugat sarea, zaharul drojdia sfaramata, apoi am turnat laptele amestecat cu apa minerala. Am pornit robotul la prima treapta de amestecare si l-am lasat sa munceasca in locul meu.
Apoi am adugat uleiul si cam asta a fost. E molcut, ia uite cum cade de pe carligul de framantat.
Dupa modelare cu ajutorul celor 3 linguri de faina, devine elastic dar tot moale. Am pus bolul in cuptorul cu microunde la crescut cam 45 de minute, pana-si dubleaza volumul. Nu lasati mai mult pentru ca nu va mai fi la fel de pufoasa painea dupa coacere.
Cat creste, pregatiti usturoiul. Puneti uleiul si usturoiul intr-o tigaie la foc mic sa clipoceasca 2-3 minute, cat sa se aromeze uleiul. Se scoate separat usturoiul, iar uleiul se amesteca, dupa ce s-a racit, cu amidonul.
Scoateti pe un blat aluatul si modelati cu mana un sul de forma unei paini, scotand aerul. Taiati dupa aceea 10 felii de aluat.
Modelati fiecare bucata cu mana dand forma unui patrat cu latura de marimea formei de copt. Adaugat o lingurita cu amidon, cateva bucatele de usturoi si presarati boia (pe care am amestecat-o in prelabil cea afumata cu cea iute).
Forma de copt (de data asta de hartie speciala, nu de metal) am tapetat-o suplimentar cu hartie de copt mai mare. Am dublat cu fasie de aluminiu prinsa cu sfoara de jur imprejur, ca sa protejeze de prea multa caldura forma de hartie. Acest aranjament l-am pus intr-o tava.
Fiecare patrat este pus "in picioare", adica pe muchie, insiruind patratele pana se termina aluatul. Va mai ramane putin ulei cu amidon pe care il turnati cu lingurita pe deasupra si puneti si restul de paprika.
De-abia acum dati drumul la cuptor sa se incalzeasca si lasati sa mai creasca painea in forma pana se incalzeste cuptorul. Se coace la 175-180 de grade circa 45 de minute pana se aureste frumos pe deasupra.
Lasati sa se raceasca un pic, desfaceti totul si acoperiti cu un prosop de bucatarie pentru 10 minute. Asa se si pastreaza, acoperita.
Este aromata, pufoasa, usor picanta si tare buna.
Eu am mancat la cina cu mozzarela presarata cu sare, piper si ulei de masline extravirgin, alaturi de rosii cherry. Ce pot sa va spun? Minunata!
Nu se face greu, este de efect, are toate calitatile si nici o scuza sa nu incercati!
E grozava chiflo-painica ta .Cum mie imi place painea, am trecut-o pe lista de incercat.
RăspundețiȘtergereMa bucur. Mai sunt variante sarate, dar si dulci oe care vreau sa le incerc...
ȘtergereMinunata! Trebuie s-o incerc si eu! Sigur ii va placea prietenului meu :)
RăspundețiȘtergereO sa- va placa tare mult ideea asta si este extrem de aromata si pufoasa. Puteti incerca si variante cu branzeturi sau dulci, cu fructe.
ȘtergereVai, cat de buna poate fi si ce pufoasa este!
RăspundețiȘtergere