duminică, 31 martie 2019

Crispy quinoa sau altfel de chiftelute



Urmatoarea reteta cu produse de la Sano Vita a pornit de la o idee vazuta in mediul virtual, aici, dar care mi s-a parut ca cere obligatoriu o interventie si eram curioasa cum va fi la final. Pentru ca experienta imi spunea ca depinde foarte mult de tipul de aragaz folosit ca sa prajesti ceva cum se cuvine (plita electrica, pe inductie sau pe gaz), pentru ca nu m-a convins grosimea preparatului la original mi-am zis ca e momentul unor teste. Am cochetat cu ideea de a le coace, dar am cedat impulsului de a le praji totusi. Am fost surprinsa placut ca nu au absorbit grasime si rezultatul a fost mult mai gustos decat iti poti imagina citind reteta. Nici aceasta reteta nu e de post, m-am gandit mai mult la un preparat bun decat la aspectul religios al momentului, dar o puteti incerca la momentul potrivit.

Siiii... supriza de la Sano Vita continua!!!

“Comanda pe www.sanovita.ro introducand codul promotional ‘bucatariaelenei’ si primesti 15% reducere de fiecare data!" Oferta este valabila nu doar acum, nu doar cateva zile, ci pana la sfarsitul anului 2019!!!


Aceasta reteta face parte din COMBINATII NEPERMISE LA DIETA RINA - Dieta de 90 de zile!
Aveti nevoie pentru 3 portii decente de: 

100 g quinoa alba de la Sano Vita
2 linguri zeama de lamaie
200 ml apa
2 linguri patrunjel verde tocat
1 fir de ceapa verde
2 catei de usturoi
50 g pesmet
50 g parmezan ras
3 oua mari
sare, piper proaspat macinat dupa gust
1/2 lingurita ierburi uscate, amestec italian, dar puteti pune doar oregano ca in reteta
2 linguri de ulei pentru prajit

Am lasat quinoa in apa cat sa o acopere de un deget cu apa si cu cele 2 linguri de zeama de lamaie la inmuiat cam 2 ore cat am fost la piata pentru ingrediente necesare la o salata.


Am scurs apoi apa cu lamaie, am clatit cu apa rece si am pus quinoa intr-un vas cu 200 ml de apa si un praf de sare la fiert la foc mediu. Cand a inceput sa fiarba am dat focul la mic si am lasat sa clocoteasca incet cam 20 de minute pana a absorbit toata apa si a fiert. Am pus vasul deoparte sa se raceasca bine quinoa.


Am pregatit restul ingredientelor la indemana

Am tocat ceapa marunt, despicand firul de ceapa, patrunjelul l-am tocat marunt, iar usturoiul l-am zdrobit. Le-am pus pe toate peste quinoa, am adaugat apoi pesmetul, parmezanul ras, amestecul de ierburi si am amestecat. Am adaugat cele 3 oua si sare, piper macinat. Am amestecat bine si am lasat cam 5 minute in repaos ca pesmetul si parmezanul sa lege compozitia impreuna cu ouale.



Cu o masura de 1/2 cup, ca in original, am format chiftelele. Cand le-am vazut cat sunt de inalte, teama ca nu se vor coace la mijloc m-a facut ca la asezarea in tigaie sa le aplatizez pana la grosimea de maxim 1 cm. Am pus uleiul in tigaie si am lasat focul la mediu spre mic sa ajunga fierbinte dar sa nu se arda de la inceput. Le-am asezat nu foarte inghesuite ca sa le pot intoarce usor cu o paleta.


Se prajesc pe fiecare parte cam 5 minute. Eu cred ca am fost inspirata pentru ca s-au prajit uniform, crusta este crocanta dar nu arsa si mijlocul pufos si aromat.
 
Le-am scos pentru orice eventualitate pe hartie absorbanta. Nu e absoluta nevoie pentru ca n-au absorbit deloc uleiul si am prajit a doua serie linistita in aproape aceeasi cantitate de ulei ca prima serie.

Sunt crispy, crocante adica la exterior, pufoase la interior, aromate. 

Vi le recomand din toata inima, cu sau fara salata cum le-am consumat eu!


Nu uitati de surpriza!

“Comanda pe www.sanovita.ro introducand codul promotional ‘bucatariaelenei’ si primesti 15% reducere de fiecare data!"

Un comentariu:

  1. Just wish to say your article is as amazing.
    The clearness in your post is simply great and i
    could assume you're an expert on this subject.
    Fine with your permission allow me to grab your RSS feed to keep up
    to date with forthcoming post. Thanks a million and please
    keep up the enjoyable work.

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizita! Comentariul dvs. ma va ajuta sa devin mai competitiva, asa ca orice parere este binevenita.

Trafic

Blogroll

Related Posts with Thumbnails