luni, 28 aprilie 2014

Tiramisu altfel la "Provocarea secreta"


In aceasta luna la "Provocarea secreta", stiti voi ca e vorba de acel proiect care a pornit de la Ama, gazda este Monica. La tragerea la sorti efectuata de ea mie mi-a revenit un blog care-mi este foarte drag, al Ioanei. E adevarat si ca am avut un program foarte incarcat, dar si mi-a fost destul de greu sa ma decid ce sa fac, pentru ca foarte multe ma tentau. Pana la urma m-am decis pentru acest tiramisu fiindca trebuia sa merg intr-o vizita si mi s-a parut cel mai potrivit desert cu care sa ma prezint. Se face foarte usor, este racoros, nu excesiv de dulce si mi se pare potrivit sa-l faci oricand ai chef de ceva bun si sa nu fii nevoit sa astepti prea mult ca sa fie gata. Atentie, la dieta doar o feliuta, da?
Aceasta reteta este pentru ziua de Carbohidrati (cina) de la Dieta Rina - Dieta de 90 de zile.
Aveti nevoie de:
21 de piscoturi
200 g smantana de 30% grasime, nu din cea UHT
2 linguri zahar pudra
250 g pasta de castane (eu am avut la pachet, este mai buna decat pireul ala subtire)
1 lingurita rasa cu amidon
5 g gelatina (numai daca folositi piure de castane care este mai subtire, eu nu am pus)

pentru sirop
350 ml apa
50 g zahar
1 lingurita esenta de rom

pentru decor
200  g smantana de 30% grasime buna pentru frisca
2 linguri zahar pudra
1 lingurita rasa cu amidon
1 lingura de cacao
decoratiuni din zahar (optional)

Am facut siropul lasand sa fiarba cel mult 30 de secunde apa cu zaharul si apoi l-am pus la la racit. Dupa ce s-a racit, am adaugat esenta de rom. 
Asta este smantana folosita acum, dar altadata am folosit de la Sanlacta de 25% si a fost excelenta si aia.

Am batut frisca cu zaharul si amidonul, apoi am adaugat pasta de castane decongelata si am mai mixat cel mult 30 de secunde ca sa se faca o crema omogena.
Daca folositi piure de castane, atunci inmuiati 5 g de gelatina in 2 linguri de apa rece timp de 10 minute si apoi puneti vasul cu ea pe un altul cu apa fierbinte ca sa se dizolve bine gelatina. Dupa aceea adaugati gelatina la crema in fir subtire, amestecand cu lingura, ca sa ramana pufoasa.
Am batut restul de frisca cu zaharul si amidonul pana devine spumoasa si am pus-o la frigider pana ii vine randul la decor. Am inceput sa insiropez piscoturi, dar rapid, sa nu se inmoaie prea tare. Am pus un rand de 7 piscoturi pe platou si jumatate din crema, intinzand uniform cu lama unui cutit.

Am pus alte 7 piscoturi in sens invers, unul fiind nevoita sa-l tai in doua pe lungime ca sa se umple suprafata.

Am adaugat restul de crema si apoi deasupra ultimele 7 piscoturi insiropate.


Am scos frisca de la frigider si am intins-o in strat uniform deasupra, am cernut cacao peste ea, nu prea mult si am pus si decorurile de zahar. Dar peste frisca puteti pune fulgi de ciocolata de exemplu, cum sugereaza Ioana. Depinde de inspiratie. Eu ducand unui copil acest tiramisu, am zis sa-l bine dispun cu acele inimioare de zahar.


Acea pasta de castane am cumparat-o de la Kaufland de la raionul de congelate si este foarte buna, v-o recomand din toata inima.

Ce ziceti, va tenteaza?


Ei si in sectiune ca sa vedeti cum arata.
Si o feliuta la dieta

Dar, pentru a-l taia si a fi si mai bun trebuie sa-l lasati la frigider cel putin o ora (asta daca rezistati), iar daca faceti cu piure de castane din cel subtire si ati pus gelatina in crema va trebui sa asteptati chiar 2 ore!

3 comentarii:

  1. pretty nice blog, following :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua!

    As dori sa stiu daca se mai gaseste la Kaufland piure de castane, eu am fost si nu am gasit aici in Ploiesti. Am intrebat dar... au spus ca nici nu au avut vreodata asa ceva.

    Multumesc.
    Elena.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa fiu sincera l-am mai gasit de vreo doua ori si dupa aceea nu l-am mai vazut. Dar a avut ceva similar, alta firma insa, la Cora.Cred ca este ca un fel de franciza cu aceste supermarket-uri, nu se gaseste peste tot un anume produs - de aceea si au unele din ele cataloage separate de oferte.

      Ștergere

Multumesc pentru vizita! Comentariul dvs. ma va ajuta sa devin mai competitiva, asa ca orice parere este binevenita.

Trafic

Blogroll

Related Posts with Thumbnails