luni, 18 iulie 2011

Salata cu naut, pepene galben si macris

Dupa furtuna de aseara, azi dimineata era raiul unei dimineti de vara. Iluzia unor temperaturi rezonabile s-a dispersat pe la pranz insa. Pana joi, cand meteorologii au promis temperaturi suportabile, mai am de asteptat, asa ca aragazul risca sa prinda panze de paianjen. Am trecut atunci la revizuirea proviziei de conserve, asa am dat peste o cutiuta de naut conservat. Nu sunt adepta lui, de obicei cumpar boabe, dar la un moment dat, disperata ca nu gaseam, am cumparat cateva cutiute din alea de 400 ml. Am inhatat cutia si am trecut la prepararea unei salate cu ce aveam la indemana, riscand aceasta combinatie surprinzatoare. Cum ne-a placut, mie chiar mult, am zis sa va arat, poate mai dau idei si altora.
Aceasta reteta este pentru ziua de Amidonuri de la Dieta Rina -Dieta de 90 de zile.
Aveti nevoie de:
1 cutie de naut conservat
1/2 ardei gras rosu
1/2 ceapa rosie
1 mana de frunze de macris
sare, piper proaspat macinat
1 lingura ulei de masline extravirgin
1/2 de lamaie, doar zeama (puteti pune si putina coaja rasa)
2/3 linguri de cubulete de pulpa de pepene galben
1/2 ardei iute tocat

Am desfacut cu un dispozitiv, de-ti trebuie diploma de inginer ca sa stii sa-l folosesti, cutia de naut. Am aruncat zeama din cutie si am clatit de 2-3 ori in apa rece boabele, apoi le-am pus la scurs intr-o sita.









Mai intai sa va arat cultura a doua de macris.









Cateva frunze pastrate pentru decor si ardeiul iute (tot din productie proprie, adica ghiveciul de pe scara)










Am tocat julien ardeiul, rondele ceapa rosie si le-am pus peste boabele scurse puse intr-un bol. Am adaugat frunzele tocate de macris, ardeiul iute tocat, sare, piper, uleiul si zeama de lamaie.









Se amesteca bine si se pune intr-un vas pentru a fi consumat, adaugand frunzele de macris pastrate pentru decor si cubulele de pepene. Avand in vedere ca macrisul este rezistent la acidul din zeama de lamaie, am lasat salata la frigider 10 minute sa se intrepatrunda gusturile.









Dupa aceea s- a consumat cu placere si fara paine. Inca o zi fara foc, ieeeeee!
 








Va poftesc sa incercati!

15 comentarii:

  1. Minunata salata! Mie imi place nautul, care poate fi gatit in foarte multe moduri, iar salata aceasta este o idee grozava!

    RăspundețiȘtergere
  2. de fiecare data cand postezi cate o reteta salivez.foarte originala salata,dar ce pun eu in loc d macris ca din asta n-am?puup

    RăspundețiȘtergere
  3. Gratziela, ma bucur ca am mai gasit un fan al acestei legume. daca dai search la mine folosind cuvantul cheie "naut", ai sa gasesti cateva retete, in mare parte salate, dar nu numai. Am descoperit la tine insa cateva lucruri interesante si o sa-mi fac timp sa rasfoiesc metodic dupa retete fara carne.

    Tiza draga, multumesc mult. Daca nu e un pepene extrem de parfumat, ci unul ferm si zamos, este ideal pentru salate. Potenteaza gustul picant si ii da o racoare si savoare speciala unei salate. O sa-l mai folosesc.

    Sarah, scumpa mea, macrisul ai vazut in ce-l "cultiv" si eu. Din seminte, pentru ca nu ma mai satur de el. Il poti inlocui cu baby spinach sau orice frunza de salata cu personalitate, nu iceberg. Adica sa aiba o aroma sau un gust care s-o scoata in evidenta. Mai am o reteta de influenta indiana, cu nuca de cocos razuita (proaspata!) si naut, cu arome care pe la tine se gasesc la tot pasul pe care intentionez s-o prepar curand. Stai pe receptie! Te sarut cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  4. ce minune aromata in farfuria ta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Interesanta salatica ta Elena....n-am mancat asa ceva pina acum....
    Bravo tie !

    RăspundețiȘtergere
  6. Am avut de curand ocazia sa incerc pentru prima data nautul si mi-a placut foarte, foarte mult! felicitari pentru culturile de macris! :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna, Elena.
    Pentru ca impartasim aceeasi pasiune, gatitul, te invit cu mare drag la provocarea lunii august pe care o voi gazdui.
    Daca iti face placere si ai timp, eu te astept.

    http://gabyd2.blogspot.com/2011/07/provocarea-lunii-august-dulce-romanie.html#comments

    O zi minunata!

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna Seara!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper – un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
    Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
    Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

    http://www.radiowhisper.com
    Multumesc,
    Cu stimă Vlad!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred ca pot sa o mananc inainte de ai face o poza:X

    RăspundețiȘtergere
  10. Deci trebuie musai sa iti marturisesc ca tocmai am incercat reteta ta si sunt in love. Prea buna a iesit si abea astept sa termin serviciul si sa ajung acasa ca sa mai fac una (dar dubla ca ne-am cam luat la bataie azi de la ea). In plus noi am mai stropit salata cu otet balsamic si am servit-o cu paine de secara :). Multumesc mult pentru idee si ma bucur ca ti-am descoperit blogul :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Niciodată nu-i spun pepenelui altfel decât... pepene. Aceasta, spre a-l deosebi de lubeniţă...

    RăspundețiȘtergere
  12. Gasesc aici numai bunatati care asteapta sa fie degustate, pacat ca nu avem timp sa le incercam macar pe o parte din ele, asa ca eu ma multumesc deocamdata cu privitul si admiratul :))

    RăspundețiȘtergere
  13. Arata foarte bine si cred ca si gustul e foarte bun:) mai ales ca imi place la nebunie humusul de la libanezi:D dar macris unde as putea sa gasesc?

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru vizita! Comentariul dvs. ma va ajuta sa devin mai competitiva, asa ca orice parere este binevenita.

Trafic

Blogroll

Related Posts with Thumbnails